Foarte puțini dintre noi realizează importanța măsurării timpului. Majoritatea oamenilor cred că principala utilitate a măsurării timpului este organizarea eficientă a vieții de zi cu zi. Foarte puțini realizează importanța timpului, ca variabilă, în navigație sau pentru a înțelege toată lumea, pentru a ajunge dintr-un loc în altul. Dacă zbori de la București la Hong Kong sau că te duci în centrul vechi să te întâlnești cu prietenii măsurare timpului joacă un rol important. Fără cunoașterea exactă a timpului navigația ar fi cvasi imposibilă. Înmulțirea aplicațiilor mobile de tipul Google Maps sau Waze a crescut însă conștientizarea importanței măsurării timpului, datorită faptului că acestea se bazea pe sistemul GPS (Global Positioning System) care află locul în care un individ sau vehicul se aflăr prin măsurarea cu foarte mare precizie a timpului.
Cum însă se putea naviga înainte de apariția mijloacelor moderne de măsurare a timpului și de navigație? Dificil, periculos și aproximativ – cam acestea ar fi cuvintele care ar descrie cel mai bine modul în care aflarea cu exactitate a poziției pe glob se făcea. Chiar și așa acest lucru nu a împiedicat efectuare marilor descoperiri geografice. Atât vikingii (oamenii nordului) cât și Columb au ajuns în America fără a cunoaște exact longitudinea! Navigația celestă, hărțile portolan – adică cele care descriau cu exactitate configurația coastelor și experiența navigatorilor au permis între 1500 și începutul secolului 19 explorarea geografică.
Fără cunoașterea exactă a timpului într-un anumit loc nu se putea calcula precis longitudinea. Iar fără longitudine navigația trebuie să se bazeze numai latitudine. Aproximarea longitudii putea duce la erori mari de navigația. Un exemplu este cazul unei flote britanice în timpul unor operațiuni militare împotriva Spaniei la începutul secolului 17. Navigatorii și capitanii navelor din compunerea ei au stabilit o poziție, care în termeni reali, era cu 200 de mile marine (360 km) departe de poziția reală a flotei. Numai observarea Insulelor Azore a putut conduce la stabilirea cu exactitate a poziției pe hartă.
Absența unui mijloc de a măsura precis longitudine a dus chiar la tragedii. În 1707 o flotă britanică formată din 21 de nave de luptă, ce patrula în largul coastelor Scilly, în Marea Mânecii nu a putut stabili cu precizie locul unde se află. Patru nave s-au scufundat, 1550 de oameni și amiralul Sir Cloudesley și-au pierdut viața ca urmare a lovirii unor stânci care nu au putut fi localizate corect. Această tragedie maritimă a dus în Marea Britanie la formare Comisiei longititudinii în 1714 de către guernul britanic pentru a descoperi o metodă precisă de aflare a longitudinii. Pentru a stimula descoperirea mai rapidă a acestei metode guvernul a stabilit un premiu de 20.000 de lire sterline – o sumă colosară la acea vreme (de exemplu în secolul 18 o navă militară complet echipata costa cam 10.000 de lire sterline).
Comisia longitudinii a avut o activitate îndelungată, aceast fiind dizolvată în 1828, când atunci s-a stabilit că se găsise o soluție satisfăctoare la măsurare cu precizie a longitudinii. Înspre mijlocul secolului 18 apar două metode de aflare longitudinii. Prima este metoda distanțelor lunare, care presupunea efectuarea unor calcule trigonometrice precise pe baza observării lunii – și care era dependentă și de stare vremii. Iar a doua, cea care s-a dovedit și cea de succes prin simplitatea ei, calculalea longitudinii pe baza fusului orar. Cunoscând cu exactitate timpul într-un loc stabilit prin convenție (Greenwich de exemplu), un navigator putea calcula cu precizie longitudinea.
Orologierul John Harrison a realizat o serie de cronometre marine la mijlocul secolului 18 care au permis aflarea cu precizie și cu efort minime din partea navigatorului a longitudinii. Harrison a realizat o serie de 5 cronometre, ultimul, H5, cum a fost denumit, realizat în 1772, devenind modelul de bază pentru toate cronometrele marine mecanice. Pentru eforturile sale Harrison nu a fost totuși răsplătit cu premiul de 20.000 de lire sterline, ci doar cu 5.000 la care s-au adăugat o serie de plăți efectute de Comisie către el de-a lungul timpului.
Utilizarea generală a cronometrului marin pentru calcularea longitudinii s-a răspândit de-abia în secolul 19, din cauza modului artizanal de realizare a acestor cronometre și a costurilor foarte mari. Un dintre efectele pozitive al celui de-Al Doilea Război Mondial a fost producția de cronometre marine pentru navele comerciale și militare. În timp cronometrul a fost suplimentat ca mijloc de navigație cu mijloace de radionavigație și în final înlocuit de către sitemele de navigație prin satelit (GPS, GLONASS, GALILEO).