Cum purtăm un ceas

Găsim ceasuri în forme și culori diverse, care pot fi purtate drept accesorii funcționale sau bijuterii. Însă nu întotdeauna ceasul pe care îl purtăm rezonează cu ținuta sau cu personalitatea noastră. Deși ceasul poate fi purtat în orice împrejurare, sunt câteva linii mari de care să ții cont atunci când îți completezi ținuta.

Nu purta un ceas care este prea mare pentru mâna ta. Cu mici excepții, aceasta este regula generală. Un ceas cu fața de 35-40 de milimetri este de ajuns. Dacă, totuși, ținuta este extravagantă (steampunk sau hippie), atunci poți purta și un ceas cu cadran mare.

Pe ce mână se poartă ceasul? La această întrebare nu există un răspuns corect. Există doar indicii care îți spun dacă ai făcut o alegere bună sau nu. În primul rând, decide ce vrei de la un ceas. Dacă îl porți drept accesoriu funcțional, atunci îl vei purta pe mâna non-dominantă: spre exemplu, dacă ești stângaci îl vei purta pe dreapta și viceversa. Dacă ceasul tău este o bijuterie care trebuie să atragă puțin atenția, poartă-l pe mâna dominantă. Cristi, prietenul nostru, poartă la mâna dreaptă o bijuterie. Aceasta este vizibilă atunci când soarbe din paharul cu vin și sigur va atrage priviri. Ai grijă, în schimb, să nu fie ostentativ.cristi1

 

Poartă ceasul lângă încheietura mâinii, destul de lejer încât să nu transpiri în primele cinci minute, însă nici prea lejer, încât să se plimbe liber.

 

Dacă porți cămașă cu mânecă lungă, ceasul întotdeauna va sta în dedesubtul manșetei. Acesta va fi vizibil în totalitate doar când brațul este îndoit. Știu că ați văzut destui bărbați „bine” care poartă ceasul deasupra manșetei. Acest gest denotă lipsă de bun-gust.

 

Ceasul îl alegem în funcție de pantofi. Dacă este un eveniment la care purtăm pantofi de lac, ceasul va fi unul simplu, discret, cu o curea din piele. La costumul de zi putem purta un ceas cu o curea din piele sau din metal iar la o ținută sport vom purta doar ceasuri sport. De asemenea, în cazul doamnelor, ceasul va fi asortat cu celelalte bijuterii (în afară de verighetă). Bijuterii de aur, ceas cu tentă aurie. Bijuterii din argint sau platină, ceas cu tentă argintie.

 

După cum am mai zis, ceasul nu trebuie să fie ceva ostentativ. Ar trebui să iasă în evidență doar împreună cu ținuta și cu personalitatea purtătorului, altfel va fi o dovadă a stridenței și al prostului – gust.